Rugăciune Pentru Cei Bolnavi

Atotputernicule Doamne, Tămăduitor al sufletelor și al trupurilor, care cobori pe oameni și tot Tu îi ridici, care pedepsești și vindeci din nou, ai milă de (numele), pentru că este bolnav (bolnavă).

Întinde-ți brațul Tău tămăduitor, și-l (o) vindecă pe el (ea), și ridică-l (o) din patul de suferință. Gonește duhul de slăbiciune din el (ea) și îndepărtează de la el (ea) durerea, rănile, febra și slăbiciunile.

Dacă are păcate și greșeli, iartă-i-le, din dragostea Ta pentru oameni. Dumnezeule ai milă de ceea ce a creat mâna Ta, întru Iisus Hristos, împreună cu care ești binecuvântat și cu bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.